cu intarziere … de dragobete… si cu anticipatie.. de ziua femeii…

IEŞI SOARE, IEŞI

Ah, din cămaşa ta

Foşnind ca frunzarele

Trupul tău gol ieşea

Ca din nouri soarele.

Ieşi, soare, ieşi

Că ţi-oi da cireşi!…

Erai umedă ca un culbec,

Frumoasă  şi umbra-ţi era,

Incât vroiam să mă plec

Să-i spun la ureche ceva.

Melc-melc,

Codobelc!…

VREAU SĂ TE VĂD

- Vreau să te văd, femeie,

Sau vino să mă vezi,

Mi-e dor de iarba crudă

A ochilor tăi verzi.

De-a tale negre gene

Ce tremură uşor

Ca aburul de ploaie

Deasupra codrilor.

- Vreau să te văd, bărbate,

Sau vino sa mă vezi,

E timpul coasei, iată,

În ochii mei cei verzi.

Coseşte, hai – ca iarba,

Cu rouă şi cu stea,

Mai deasă şi mai verde

Să crească-n urma ta.

A, IUBITE, A

-A, iubite, a,

Mai spune-mi ceva,

Că mi-i drag să-mi spui

Ce nu ştiu, drag pui,

Că mi-i drag să-ascult

De dragoste mult,

Haide, spune-mi cum se

Iubesc păsările.

- O, iubito, o,

Cred că tot ca noi:

Copacii bătrâni

Acasă rămân

Ca niste bunici

Cu puii cei mici

Care-n braţe -i leagănă

Până-i frunza galbenă

Pe urmă bat vântoasele,

Şi nu-i nici o pasăre,

Pe urmă le cad foile,

Se-nvelesc cu ploile.

Pe urma îi dor crengile

Şi n-au ce să legene.

Cu dedicaţie tuturor fetelor si femeilor din lume, ce am fi noi barbaţii fara voi??

P.S. In amintirea celui ce a fost un mare poet si mai ales un mare roman, Grigore Vieru.

Tu ai un fel de paradis al tau in care nu se spun cuvinte.

Uneori se misca dintr-un brat si cateva frunze iti cad inainte.

Cu ovalul fetei se sta inclinat spre o lumina venind dintr-o parte

cu mult galben in ea si multa lene, cu trambuline pentru saritorii in moarte.

Tu ai un fel al tau senin

De-a ridica orasele ca norii, si de-a muta secundele mereu

pe marginea de Sud a orei , cand aerul devine mov si rece

si harta serii fara margini, si-abia mai pot ramane-n viata

mai respirand,

cu ochii lungi, imagini.

(Nichita Stanescu – Dreptul la timp)

    Nu sunt in stare sa exprim in acest moment ceea ce traiesc… cel putin nu cu cuvintele mele… de aceea (cu riscul de a parea plagiat…) voi lasa locul unui mare si regretat poet al literaturii romane… nu atat de celebru prin propriile creatii, cat prin marele interpret ce i-a pus in valoare una dintre poezii…Si ca sa n-o mai lungesc mult, va las sa decideti voi ce anume imi sfasie inima in acest moment… of, noaptea asta si singuratatea mi-au adus pe buze un singur vers “I-atata noapte si uitare…” dar sa va las pe voi sa trageti concluziile…

LUMINA LINA

               de IOAN ALEXANDRU

Lumină lină lini lumini
Înstrăinându-i pe străini
Lumină lină, nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înnoptat
Lumină lină leac divin
Încununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.

Si daca nu v-am convins puteti sa si ascultati versurile ….

Imi plange sufletul….