Tu ai un fel de paradis al tau in care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben in ea si multa lene, cu trambuline pentru saritorii in moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii, si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei , cand aerul devine mov si rece
si harta serii fara margini, si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand,
cu ochii lungi, imagini.
(Nichita Stanescu – Dreptul la timp)
